Enlifemedia - IndexEnlifemedia - Magazinul Progresiv Aprilie 2008 Virtual Paper by enLife Media - IndexSUBIECTUL LUNII
Producåtorii români, pe
drumul spre hypermarketuri
Prima parte a lunii martie a
marcat o premierå în istoria
sindicatelor çi patronatelor din
România, dacå nu çi de prin
alte Æåri. Principial antagonice,
cele douå forme de organizare
çi-au dat mâna în ceea ce pare
a fi un interes comun: lupta
(sindicalå?) împotriva practicilor
comercianÆilor internaÆionali.
28 MAGAZINUL PROGRESIV Aprilie 2008
AcuzaÆiile patronatelor çi sindicatelor
din industria alimentarå
româneascå la
adresa lanÆurilor internaÆionale de
comerÆ sunt deja binecunoscute
tuturor. Aparentul iz de senzaÆional
al subiectului a atras presa de
toate genurile çi tipurile astfel încât
reprezentanÆii acestor organizaÆii
au beneficiat de expunere mediaticå
maximå. Din acest punct de
vedere, punct ochit, punct lovit.
Aç vrea så încerc, înså, în acest
articol, o analizå realistå a revendicårilor
patronatelor çi sindicatelor
çi så fac câteva observaÆii privind
logica discursului acestora. De la
bun început sunt obligatorii câteva
precizåri: adevårul este întotdeauna
la mijloc, iar orice demers pe
drumul atingerii „situaÆiei de winwin“
pleacå de la trei axiome: întotdeauna
comercianÆii vor percepe
diverse taxe, întotdeauna vor exista
furnizori dispuçi så le plåteascå,
întotdeauna Æelul urmårit de ambele
pårÆi este profitabilitatea. Dar,
întotdeauna, soluÆia profitabilå se
obÆine prin diponibilitatea de a
rezolva problemele çi prin comunicare.
Da, este nevoie de o reglementare
a relaÆiilor furnizori –
comercianÆi, dupå cum este nevoie
de un discurs coerent çi de o profesionalizare
a ambelor pårÆi.
Jocul de putere
„La negocierile iniÆiale lucrurile erau
cât de cât în limite acceptabile.
Atunci m-am minunat spunându-mi
cå trebuie så plåtesc o taxå de intrare
în magazin; era o perioadå în
care lumea ståtea la coadå la fabricile
private så cumpere produse çi
mi s-a pårut strigåtor la cer“. DeclaraÆia
dlui Sorin Minea surpride
excelent glisarea centrului de putere
dinspre producåtori spre comercianÆi.
Când producåtorii erau puternici,
puteau impune regulile jocului în
relaÆia cu retailul. Treptat, comercianÆii
internaÆionali au devenit o
„comunitate“ puternicå, sprijiniÆi
din punct de vedere financiar çi al
know-how-ului de companiile mamå,
çi çi-au impus condiÆiile în relaÆiile
cu furnizorii. Iar aceastå pierdere a
puterii a creat frustråri puternice
în rândul furnizorilor, care au råmas
cu nostalgia acelor vremuri.
Ar mai fi de adåugat aici cå niciodatå
în aceastå disputå nu s-a auzit
vocea furnizorilor mari, fie ei
autohtoni sau multinaÆionali.
Nici un reprezentant al producåtorilor
români nu a spus motivele
pentru care accesul produselor
lor este dificil în marile reÆele internaÆionale,
exceptând, desigur, taxele
împovåråtoare. Dacå produsele din
carne sau lactate sunt, totuçi, bine
reprezentate pe rafturile comercian-
Æilor, probleme mari sunt la fructe
çi legume. Din pacate, aici producåtorii
români nu au capacitåÆile
de producÆie çi transport pentru a
susÆine cererea uriaçå a reÆelelor.
Este evident, în raioanele mult invocatelor
hypermarketuri çi
supermarketuri, cå produsele proaspete
au o calitate ce laså de multe
ori de dorit, dar nici un achizitor
eficient nu va putea lucra cu sute
de furnizori mici pentru fructe çi
legume. Va prefera întotdeauna
furnizorii care pot livra în cantitåÆi
mari, la timp, în condiÆii de
calitate çi la preÆuri atractive.
Am o producÆie, ce fac cu ea?
Preçedintele FederaÆiei Sindicale
din Industria Alimentarå, Dl Frumosu,
amintea çi de fondurile europene
obÆinute de producåtori: „Aceçti
oameni unde-çi vor vinde produsele“,
se întreba acesta, „în condi-
Æiile în care micile magazine de
cartier au fost distruse de aceastå
politicå a hypermarketurilor, care
au acaparat totul çi care s-au açezat